Cartaginizarea României

Mane, tekel, fares din fosta fabrica Apollo Galaţi.

Ceterum censeo Carthaginem esse delendam. (Cato cel Bătrân)

Când Scipio Africanul a cucerit după 3 ani de asediu capitala lui Hanibal, trecând prin foc şi sabie locuitorii, marele om politic roman Marcus Porcius Cato, zis Major (cel Bătrân), în acea vreme consul ales al SPQR, a ţinut in faţa senatului un discurs despre pericolul pe care-l reprezenta pentru Roma cetatea punilor de pe costa nordică a Mării Mediterane, încheindu-şi discursul apocaliptic: Ceterum censeo Carthaginem esse delendam! (Mai presus de toate eu cred că trebuie dărâmată Cartagina!). Discursul lui Cato este şi astăzi un model de oratorie politică, iar operaţiunea declanşată de Scipio, un model de purificare etnică neatins nici de Hitler, nici de Stalin si nici chiar de Radovan Karadzici: supravieţuitorii capitalei punice (50.000) au fost vânduţi ca sclavi, oraşul a fost ars, apoi demolate toate construcţiile şi pietrele din ele împrăştiate în toate părţile, iar vatra oraşului arată cu plugul cu boi şi după unele legende presărată cu sare, ca să nu mai crească nimic niciodată, acolo. La întoarcerea la Roma pentru a prelua de la Cato funcţia de consul, Scipio Africanul a strigat în faţa mulţimii: Chataginem delenda est! (Cartagina a fost darâmată!).

Îmi amintesc de Cartagina de câte ori trec pe lângă vreun combinat, sau vreo fabrică demolată sau devastată de furia distrugerii post-revolutionare a românilor, altoită pe lacomia oamenilor de afaceri autohtoni, care prin corupţie şi prin manevre politice au acaparat avuţia naţională şi au distrus-o pentru interesele lor. Am fost si am rămas un fan al privatizării, pentru că am văzut în alte ţări foste comuniste, în special în Ungaria ce înseamnă privatizare. Ungurii au facut-o pe vremea când la noi se urla:  Nu ne vindem ţara! Nu ne-am vândut-o noi, ne-au vândut-o politicienii, iar în loc de aport de capital,  tehnologizare, eficientizare şi alte sloganuri asemănătoare am avut parte doar de cartaginizare, demolarea sistematică a industriei ceauşiste în principal pentru dezvoltări imobiliare şi construcţia de supermarketuri.

Ce a construit poporul român timp de 23 de ani sub Ceauşescu, (sau chiar mai mult în scurta istorie a industriei româneşti), au demolat în 23 de ani epigonii lui, trimiţând milioane de oameni în somaj, la cerşit ajutoare de la stat, sau în periferiile Europei după cules căpşuni, sau la scormonit printre gunoaie, sau la şters la fund de rahatul occidental paraliticii.

Generaţia mea a plătit cu frig şi foame ani în şir datoriile externe făcute de Ceauşescu pentru industrializarea României, pentru construcţia de locuinţe pentru fiecare amărât care venea la oraş din fundătura în care trăia, pentru Canal, Transfagarăşan, autostrada, hidrocentrale, combinate, „fabrici şi uzine”, vorba lui Andrieş.

Pentru ce? Pentru a le dărâma acum mafioţii pe mâna cărora au încăput prin manevre oculte? Pentru a umple conturile băieţilor deştepţi  cu milioane de euro şi a goli buzunarele a milioane de români prin curbe de sacrificiu de 25%?

Pentru a face acum alte datorii strict necesare pentru a umple puşculiţele asfaltatorilor naţionali, sau constructorilor de săli de sport şi de piscine, în sate în care nu exista reţele de apa potabilă, sau curent electric? Pentru a plăti propaganda electorală nesimţită şi exagerată a politicienilor pentru diversele lor alegeri locale, generale, europene, referendumuri etc.?

În care ţară din lume mai vedeţi oraşele şi satele pline de banere, postere, afişe etc. cu chipuri de politicieni îmbiindu-ne să-i votăm, său mai nou să nu-i votăm pe unii sau pe alţii, să-l suspendăm pe Basescu, sau să-l lăsăm să-şi înmoaie covrigii mai departe în ceaiul de la Cotroceni?

Nu-mi încap scrisorile în cutia poştală de promisiunile micinoase şi nesimţite ale clasei politice, care mă vrea mort-copt-la vot, fie să-l las pe Popey marinarul fără bilet de acces moka pe viaţă la Villa Dante, fie să-i fentez pe Dottore şi pe Somnorosul stând acasă, ca la un meci, mâncând seminţe Nutline, îngurgitând berică cu gust puternic şi amărui şi privind revoluţia la televizor, într-o ipostază testiculară, de a participa, dar de a nu mă băga.

Ori pentru clasa politică românească fie ea aparţinând unor partide istorice, sau din garda nouă, fie ele sociale sau populare eu am o singură dorinţă: să păţească ca Don Juan, să le fie viaţa băntuită de stafia fabricilor demolate.

Cei care ne otrăvesc, sau jafurile de maşini ale firmelor primăriei Galaţi

Cisternă Ecosal Galaţi

Dacă te cheama ECO-sal înseamna că ţi-ai propus să aplici în domeniul tău de activitate o politica de protejare a mediului ambiant. Din păcate prin autospeciala din imagine numai protejare de mediu nu face serviciul public de salubrizare al primăriei Galaţi!
Este interesant că toate aceste autovehicule care poluează aerul  oraşului sunt în majoritate ale firmelor de stat, cu predilectie ale firmelor administraţiei publice locale. 

Să ne aducem aminte ce pete de ulei lasă în urma lui tractorul de la ADP, ce fum scot gunoierele de la Ecosal sau RWE şi cât de poluante sunt autobuzele Transurb-ului. În 23 de ani de la căderea comunismului în oraşul Galaţi se mai folosesc încă autocamioane Roman de pe vremea lui Nea Nicu, pline de rugină, puternic poluatoare şi energofage. Poate primarul nou ales al municipiului de la Dunăre va mişca un deget şi în domeniul ăsta, căci din partea directorilor societăţilor primăriei nu mă aştept la mare lucru, câtă vreme tolerează jafurile astea de maşini pe drumul public, binenţeles cu complicitatea instituţiilor guvernamentale de reglementare, în speţă Registrul Auto Român.

Camionul Transurb SA Galati

Scopul şi mijloacele

Mă întreabă colegii, vecinii şi cunoscuţii dacă merg „la vot”, adică la referendum. Unii vor să mă tragă de limbă, alţii vor sa afle parerea unuia care „a fost acolo”, adica în politică, alţii mai nehotărâţi decât mine vor să le dea cineva un imbold, un impuls, sau poate o pârghie să întoarca cu el universul, în cazul de faţă universul prezidenţial. Normal ca nimeni nu mă întreabă ce motive aş avea să nu merg la vot, aşa că le voi detalia singur şi celor care mă mai întreabă am să le dau un link.
Primul şi cel mai important motiv pentru care nu merg la vot este că n-am cu cine să votez pro sau contra. Nu văd nici-o deosebire semnificativă între politicienii care-l apără pe Băsescu şi cei care vor să-i tragă preşul de sub picioare. Aşa cum nu văd nici-o deosebire între Băsescu şi Ponta, sau partenerul său Antonescu.
De ce aş vota Da? 
Pentru că Băsescu merită să dispară din viaţa politică a României. Mi-am pus mari speranţe în el şi am crezut aşa cum am crezut şi în Emil Constantinescu, că va pune capăt politicii de tip mafiot şi va da startul naţiunii spre o economie sănătoasă şi spre o deschidere occidentala la care tânjeam cu toţii. Credeam că va termina cu afacerile transpartinice ale băieţilor deştepţi şi-i va arde pe corupţi, dar a tolerat afacerile propriei sale familiei şi şi-a adus propriile cohorte de guzgani rozalii, sau portocalii, care să fure şi ce mai rămăsese nefurat de pesedei şi penelei. Trebuiau plătite facturile de la referendumul din 2007, localele şi parlamentarele din 2008, europarlamentarele şi prezidenţialele din 2009 şi cum pedeleii nu mai fuseseră la ciolanul naţional de mai mulţi ani, li s-a dat liber la furat, de cel care-i ardea pe corupţi cu un chiper roşu: Monica Iacob-Ritzi, Videanu, Berceanu, Flutur, Pinalti, Elena Udrea, Blejner, Banias şi tot neamul lor încumetrit portocaliu, tot atâtea nume câte dosare sunt dosite pentru vremuri mai grele prin birourile prăfuite ale D.N.A. Aici sunt banii dumneavoastră a devenit volens-nolens sloganul peneleilor.
Credeam că Băsescu va impune valorile în societatea românească şi va deschide calea venirii acasă a copiilor noştri, plecaţi aiurea după o pâine mai bună, dar a impus impostura, poleiala, paparudismul şi pupincurismul în funcţiile cheie ale statului, prin ministere şi chiar în Parlamentul european. Cu ce-am rămas de la Roberta Anastase, Elena Udrea, Monica Iacob Ritzi, Sulfina Barbu, Andreea Paul Vass, Laura Codruţa Kovesi şi ca să nu par misogin, de la Lazăroiu, Igaş, Pogea, Croitoru, sau Funeriu? Cu ce ne-am ales că bey kizi, (femininul de la bey zade), Elena Băsescu îşi împrăştie parfumurile scumpe prin holurile de la Strasbourg? Cel puţin din acest punct de vedere între Traian Băsescu şi Nicolae Ceauşescu, sau daca vreţi, Petru Groza, nu exista nici o diferenţă, fiecare din ei a fost pe rând Caligula şi şi-a facut mârţoaga senator.
Dar cel mai mult mă întristează că ne-am pierdut speranţa. Speranţa pierdută şi regăsită ca o iubire. Regăsită în 1989 în Piaţa Maria din Timişoara şi la baricada de la Inter, în Piaţa Universităţii şi la balconul ei, în noaptea de decembrie după alegerile din 2004, când frânt de oboseala alergatului pe coclauri pentru Băsescu îmi rodeam unghiile în aşteptarea victoriei idolului meu. 
Şi apoi pierdută. Când oare se mai face ţara asta bine?
De ce aş vota Nu?
Pentru că nu-mi plac Măriile cu alte pălării şi nici lupii îmbrăcaţi în haine de oaie. Pentru că nu pot uita nici zbieretele animalelor din faţa fantânii de la Academie care urlau moarte intelectualilor, asa cum nu pot uita nici loviturile de ghioaga aplicate de mineri pe spinarea unui tânar din Bucureşti numai că era pletos, sau poate că purta ochelari. 
Sau cum nu pot uita salariul meu de bugetar plătit în sacoşe cu pachete de bancnote de 5 lei şi de 1 leu murdare de cerneală, rupte, arse, pătate de grăsime, scoase de la topitoria Bancii Naţionale că se epuizaseră banii înainte de Crăciun şi date drept remuneraţie de Guvernul Văcăroiu şi genialul ministru Florin Georgescu, cu care n-am putut cumpăra nimic să pun sub pom, nici măcar pom.
Sau rânjetul unui prefect pesedeu care m-a chemat să-mi conving nevasta să predea de buna voie si nesilită de nimeni afacerea ei (un cabinet medical) unui pesedist. Sau cu altă ocazie să dau afară din serviciu o colega care nu dorea să autorizeze sanitar şcolile de la ţara care nu aveau apă. Sau pe alta că dădea prea multe amenzi prin pieţe. Sau sacoşele burduşite cu mâncare cu care se furau voturile babelor de la ţară şi din mahalale.
Ori nu pot să uit că în viaţă m-am chinuit până am ajuns şi am atins vârful profesiei mele muncind şi nu furând, fără sprijin de la nimeni decât de la familia mea, fără masterate şi doctorate plătite în icre negre, dolărei, sau eurroi, sau în tablouri din pictori clasici români, cum au făcut unii confraţi ajunşi acum mari profesori universitari. În concluzie nu pot susţine prin votul meu o clică care-a pustiit ţara asta transformând o industrie întreaga în platforme pentru supermarketuri şi o agricultură în dezvoltări imobiliare, alungându-şi cetăţenii să devină sclavi pe plantaţiile de căpşuni ale occidentului şi baby sitter pentru batrânii lui, decât atunci când o să-i vad că stau la bloc cum stau şi eu, înjurând administraţia locală că le-a oprit apa caldă pentru revizie.

Cine-a pus stâlpul în drum?

M-a 'mpins ploaia dom' agent, să mor eu!

Din ciclul munca la români: Transurb Galaţi

Dorel munceşte...

Şeful telefoneşte....

Mircea fă-te că lucrezi!

Rampa pentru persoane cu disabilităţi.

Şi unde duce ea......

Am mai scris şi altă dată despre cum facem noi românii lucrurile, aşa doar ca să le bifam, să nu zică alţii că nu le-am făcut...Aveţi în blogul meu o groază de exemple, mergând de la asfaltări, la curăţenia oraşului, transportul în comun, întreţinerea spaţiilor verzi, sau grija faţă de mediu sau de patrimoniu. Cred sincer că prin puterea exemplului putem schimba ceva, ceva mic şi poate nesemnificativ, dar care să ne scoată din balcanismul nostru conservator şi înţepenit şi să ne dea un ghiont spre altă direcţie, ceva mai europeană, mai apuseană.
Din păcate în loc ca direcţia în care merg lucrurile să fie una corectă şi aducătoare de un plus de civilizaţie, băltim în continuare într-o lume la limita dintre civilizaţia suburbană altoită cu elemente din subculturile indiene. O plimbare pe faleza Dunării seara devine o aventură printr-o mahala ţigănească cu maşini lăsate cu portiere deschise, să se audă din boxele care stau să crape, urletele maneliştilor, cu ninsoare de coji de seminţe scuipate în drumul trecătorilor, asortată cu gâlgâituri din sticle de bere la PET şi hăhăială cu sau fără îmbrânceli, generată de imagini mai mult sau mai puţin deocheate admirate în grup la câte un I-phone, sau smart-phone, sau alt phone, cu sau fără trivialităţi sau chiar comentarii impertinente. Luaţi aceasta imagine şi multiplicaţi-o de zeci de ori şi veţi avea măsura a ceea ce se întâmplă pe faleză în fiecare seară. Mai adăugaţi scrâşnetul anvelopelor automobilelor de lux conduse de beizade galăţene şi mai nou şi brăilene şi urletul sinistru al motocicletelor turate la maxim şi veţi avea tabloul aproape complet al civilizaţie stradale a gălăţenilor. Nu se vede nici măcar o urmă din Poliţia Locală, Poliţia rutieră sau de jandarmi, probabil stau ascunşi să nu supere pe nimeni în aceste zile tulburi ale politicii româneşti.
În rest nimic. La peste o lună de la preluarea mandatului de către noua administraţie locală aleasă în iunie nu se întrevede nimic. Nici n-are cum să se vadă. Prizonier în propria sa gogoaşă ţesută de PNL+PSD+PC=USL, noul primar nu găseşte (încă), calea spre a ieşi din această capcană plină de obligaţii pentru partidele politice care l-au propulsat pe scaunul edilului suprem şi ca să nu greşească mai bine nu face nimic. Deja deciziile de a-i numi viceprimari pe Radu Cosca şi pe Florin Popa sunt cel puţin ciudate, daca nu controversate, cunoscând faptul că pe umerii primului apasă acuzaţii de colaborare cu lumea interlopă şi afaceri dubioase cu clanul Durbacă din care face parte, iar despre cel de-al doilea, un individ anost transformat de PSD în director de profesie, a plouat cu acuzaţii de corupţie, trafic de interese şi de influenţă peste tot pe unde a trecut, fie Navrom, fie Primarie. Aruncaţi-va o privire pe declaraţiile lor de avere (mai bine le-ar spune "la vedere") şi veţi avea o idee ce hahalere avem pe post de viceprimari.
Aşadar am toate motivele să cred că oraşul meu va rămâne în continuare roşu, chiar dacă acum are un primar roşu-alb-albastru.
Somnul raţiunii naşte monştri, iar cel al administraţiei locale duce la dispariţia civilizaţiei.